Noul director al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, Daniel Chelcea, a declarat luni, pentru AGERPRES, că în momentul de faţă, dacă ar extinde capacitatea Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) pentru pacienţii cu COVID-19, ar risca să aibă loc un incendiu ca la Constanţa, din cauză că toate instalaţiile nu au fost proiectate în aceste clădiri vechi pentru a face faţă unui consum foarte mare de curent electric.
„Categoric sunt îngrijorat de valul 4. Din păcate, există riscul să ajungem în situaţia ca să redevenim în totalitate 'roşu'. Nu pot să o exclud, sper să nu se întâmple sau să se întâmple cât mai târziu, dar asta depinde de ce vom avea ca şi evoluţie", avertizează Daniel Chelcea.
Întrebat dacă nu mai poate mări numărul de paturi ATI pentru bolnavii cu COVID-19 în SCJU Sibiu, Daniel Chelcea, a răspuns "ba da, hai să extindem ATI-ul şi să fim Constanţa doi!".
În incendiul devastator de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța de , au ars murit 7 bolnavi de COVID-19 aflați în secția de ATI. Doar trei pacienți au mai putut fi salvați.
„Lucrăm cu o infrastructură care este aşa cum e. Un pat de ATI consumă aproape doi kilowaţi. Sunt convins că instalaţiile nu sunt gândite pentru aşa ceva, pentru consumurile acestea", a mai spus directorul SCJU Sibiu.
La SCJU Sibiu sunt cele mai multe paturi ATI din judeţ pentru pacienţii COVID-19: 18 paturi în secţia ATI şi alte 10 paturi de Terapie Intesivă Intermediară în Secţia Clinică de Boli Infecţioase.
Cel mai mare spital public din judeţul Sibiu unde se pot trata bolnavii cu COVID-19 şi nu numai încearcă să facă faţă valului 4 al pandemiei cu multe clădiri afectate de lucrări, fiind vorba de opt şantiere, ceea ce reduce semnificativ capacitatea de a putea interna pacienţi în clădiri, potrivit agerpres.ro.
Chelcea este al şaselea director al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu de la începutul pandemiei, ultimii doi fiind numiţi de Consiliul Judeţean ca manageri interimari, tocmai pentru a asigura o conducere acestui spital, potrivit agerpres.ro.