Pe timpul cât se află sub control judiciar, Răzvan Ioan Dincă are mai multe interdicții, printre care să nu se deplaseze la Opera Națională București și să nu-și exercite funcția.
Decizia instanței nu este definitivă.
Ioan Răzvan Dincă a fost reținut marți de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru abuz în serviciu, fals în declarații și conflict de interese.
În același dosar au fost puși sub acuzare alți patru funcționari de la Opera Națională București: Alina Ofelia Moldovan — director general adjunct, Georgeta Petrescu — director economic, Mădălina Gabriela Iacob — șef birou achiziții publice, Sebastian Eduard Grigore — coordonator echipă tehnică și administrativă.
De asemenea, un administrator al unei societăți comerciale având ca obiect de activitate prestare de servicii de pază, Mircea Dan, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de desfășurare de activități de pază sau protecție, de proiectare, producere, instalare și întreținere a sistemelor de alarmă împotriva efracției sau a componentelor acestora fără atestat sau fără licență de funcționare prevăzută de lege.