Profesorul Ion Iovcev a spus că la frontieră a fost întâmpinat de oameni înarmaţi. "După părerea mea s-a întâmplat un furt, o hoţie în amiaza mare. Să iei banii profesorilor. Toată lumea ştie că noi suntem finanţaţi de Ministerul Educaţiei din Moldova. Cu 10.000 de dolari se putea trece şi noi aveam 8.000 de dolari. Totul s-a întâmplat la Parcani, un sat, care se află pe malul stâng al Nistrului. Mi-au luat banii, ăsta e furt. M-au înjosit, mi-au spus că-mi pun cătuşe, că aplică forţa. Orice carte trecută prin frontieră asta iar e contrabandă. E un lucru mare a apăra limba românească într-un loc rusesc", a povestit la REALITATEA TV ION IOVCEV.
"Pe parcursul a 22 de ani am trecut prin grele încercări. După ce Moldova a parafat acordul cu Uniunea Europeană, Rusia, Moscova face tot posibilul să abată Republica Moldova. Bat în şcoala românească, bat în viitorul nostru. Acest conflict a fost bine programat în timp. Ceea ce urmăreşte Rusia este posibil să fie ce a fost în Georgia în 2008", a mai spus profesorul la REALITATEA TV.
Directorul Liceului Lucian Blaga din Tiraspol: "Oamenii vor în Europa, indiferent"
Cât despre numărul românilor, acesta a spus că are loc o rusificare în masă. "În partea stângă a Nistrului e un genocid. Are loc o rusificare în masă. În cinci sau zece ani o să dispară şcolile româneşti. S-a micşorat numărul copiilor din cauza presiunilor care se fac. Părinţii văd la televizor. Chiar cred că directorul liceului s-a ocupat cu contrabandă. Mi-au confiscat şi ştampila liceului. Nu putem plăti facturile", a spus Ion Iovcev în cadrul emisiunii Jocuri de putere.
"Suntem recunoscători că suntem auziţi. Ce spune Europa, asta e un lucru foarte mare şi cred că susţinerea asta ne va da mari puteri. De la autorităţile de la Bucureşti aşteptăm susţinerea, cred că ar trebui ajutorul din partea Departamentului Românilor de Pretutindeni", a mai spus Ion Iovcev.
Geoană: "Ce s-a întâmplat la Tiraspol este o formă de intimidare"
"Am un sentiment de jenă pentru că ne aducem aminte de sentimentele de patriotism doar în momentele de criză.
Ce s-a întâmplat la Tiraspol este o formă de intimidare. Acest moment este mai mult decât o tracasare o intimidare este punctul aisbergului", a spus Mircea Geoană la REALITATEA TV.