Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 3 noiembrie 2006 - 26 februarie 2016, Eugen Niculescu, în calitate de director al SC IOR SA, a solicitat și primit de la o persoană (denunțător în cauză) în tranșe periodice, sume reprezentând un procentaj de 10% din valoarea facturilor achitate de instituția pe care o conducea către firmele denunțătorului.
În schimbul acestui comision ( totalizând 61.886 lei) inculpatul s-a asigurat de buna derulare a contractului de servicii medicale, fără întârzieri la plată.
La data de 26 februarie 2016, Eugen Niculescu a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupție imediat după ce a primit de la omul de afaceri suma de 2.300 de lei, reprezentând 10% din ultimele plăți efectuate de IOR.
În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului în vederea garantării confiscării speciale a sumelor primite cu titlul de mită de inculpat.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Bucureşti, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.