”Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a dispus mobilizarea tuturor instituţiilor direct implicate şi luarea de urgenţă a măsurilor legale ce se impun. La faţa locului au fost identificate 30 de persoane, din care 7 persoane erau ţinute la subsolul clădirii, în condiţii improprii. În urma intervenţiei la centrul vizat, 13 persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar 17 au fost relocate la centre rezidenţiale conforme din judeţul Mureş. Referitor la anumite informaţii vehiculate în spaţiul public, facem precizarea că, la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din Bărdeşti, nu a fost identificată prezenţa niciunui minor”, informează Prefectura Mureș, într-un comunicat, potrivit News.ro.
Cât privește situația bătrânilor din cămin, din cele 13 persoane investigate medical în cursul nopţii, 8 sunt internate la Clinica de Psihiatrie nr. 1 şi trei pacienţi se află la Clinica de Psihiatrie 2, din cadrul Spitalului Judeţean Mureş, iar o persoană la Clinica Medicală 1, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Una dintre persoanele transportate la UPU SMURD Târgu Mureş se află încă sub observaţie medicală.
Persoanele identificate în centru care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale au fost relocate la centre rezidenţiale autorizate din judeţul Mureş, astfel: 9 la Luduş, 4 la Sighişoara şi 3 la Ideciu de Jos. Un beneficiar a fost preluat de la Centrul din Bărdeşti, joi seară, de membri ai familiei, mai spune Prefectura.
11 adulți de la azilul groazei din Mureș, transferați la Secția de Psihiatrie a spitalului județean. Dosarul a fost preluat de DIICOT
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au făcut cercetarea la faţa locului, iar concluziile au fost înaintate procurorilor DIICOT.
Potrivit Prefecturii, au fost dispuse următoarele măsuri:
- Prin Decizia nr. 784 din 27 iulie 2023, pentru situaţii de încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale beneficiarilor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale a retras licenţa de funcţionare a Centrului de Îngrijire şi Asistenţă “Căsuţa lu’ Min”, eliberată la data de 28 decembrie 2020.
- Prin Decizia nr. 873 din 28 iulie 2023, a Directorului general al Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş, Cristian Viorel Răduţ, a fost eliberat din funcţie. Pe perioada cercetării administrative, acesta a fost mutat pe o funcţie publică de execuţie, din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş. Atribuţiile corespunzătoarea funcţiei publice de conducere temporar vacante de director executiv al AJPIS Mureş sunt delegate doamnei Baricz Semina, şef serviciu.
La rândul său, prefectul judeţului Mureş a luat mai multe măsuri.
Astfel, prin Ordinul 233 emis vineri s-a dispus verificarea tuturor unităţilor de asistenţă socială care funcţionează în judeţul Mureş de către reprezentanţi ai următoarelor instituţii: Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş, Direcţia de Sănătate Publică Mureş, Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al Judeţului Mureş, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.
”În perioada 31 iulie 2023 - 28 august 2023, instituţiile nominalizate vor efectua controale pe raza judeţului Mureş la toate unităţile de asistenţă socială, conform competenţelor legale specifice şi vor viza Centrele de zi pentru copii, tineri, persoane vârstnice, Centrele de zi pentru asistenţă şi suport pentru persoane aflate în nevoie, Centrele de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială, Centrele de preparare şi distribuţie a hranei pentru persoane aflate în risc de sărăcie, Serviciile de îngrijire la domiciliu, Serviciile cu cazare, pe perioadă determinată sau nedeterminată: centre rezidenţiale, inclusiv cele aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, locuinţe protejate, adăposturi de noapte, Centrele multifuncţionale care asigură condiţii de locuit şi de gospodărire pe perioadă determinată, Internate de tip social, alte unităţi de asistenţă socială existente în judeţul Mureş”, arată reprezentanţii Prefecturii.
Rezultatele acţiunilor de control efectuate vor fi transmise operativ Prefecturii Mureş, până la 31 august.
”Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş mulţumeşte pentru sesizarea, prin Dispeceratul 112, a gravelor abuzuri de la acest centru. Vom coordona, cu maximă responsabilitate, acţiunile de control la toate unităţile de asistenţă socială care funcţionează pe raza judeţului Mureş şi vom dispune luarea măsurilor legale, în fiecare situaţie”, transmite sursa citată.