Senatoarea Diana Șoșoacă a vrut să îi ceară socoteală ministrului Economiei, Claudiu Năsui, pentru criza din Valea Jiului. Oficial, Năsui nu are nicio atribuție în această privință, relatează Realitatea PLUS.
Ea nu a mers însă singură la Ministerul Economiei, ca de obicei, în „descinderile” sale, ci însoțită de europarlamentarul Cristian Terheș.
Precizăm că Terheș, care și-a câștigat mandatul pe listele PSD, a demisionat pentru a se alătura Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, grup la care și AUR, fostul partid al senatoarei Șoșoacă, a început demersuri pentru afilierea oficială.
Ministrul Claudiu Năsui le-a transmis celor doi aleși că nu-i poate primi pentru că este într-o ședință.
„Un pic de decență și respect față de mineri.
Dacă nu putea dânsul, suna și își cerea scuze. Dacă nu, pe șeful său de cabinet.
Eu v-am spus că știu ce se întâmplă, că am lucrat acolo.
Și directorul de cabinet cobora. Nu avem nevoie de cafele și apă minerală.
Dacă aveau un pic de decență și ar fi cunoscut cunoscut dispozițiile constituționale și ale legilor, ar fi coborât la discuții”, a declarat luni Diana Șoșoacă, după refuzul ministrului Năsui, într-un videoclip înregistrat live pe Facebook.
„Domnul Năsui să mai învețe un pic de lege. Cumpărați-vă odată Constituția României. Iar dacă nu știți ce e aia neretroactivitate, aveți un DEX.
Guvernul României omoară cu premeditare românii din Valea Jiului.
Suntem independenți, dar noi suntem aleși ai poporului, spre deosebire de niște nemâncați care ajung în posturi-cheie numiți. Cât o costa, Cristian, postul de ministru?”, l-a întrebat Dana Șoșoacă pe Cristian Terheș.
„Să sperăm cât de puțin. Pentru binele României, nu numai postul de ministru al Ministerului Economiei, dar acest guvern trădător de țară și sabotor de țară trebuie să plece!”, a declarat europarlamentarul, susținut de Diana Șoșoacă, în fața Ministerului Economiei.