„Am sesizat Avocatul Poporului cu privire la aspecte de neconstituționalitate la legea 55/2004. Are dreptul să atace la Curtea Constituțională. Noi nu putem să facem. Am făcut o sesizare amplă, de 16 pagini. Am luat legătura cu foști parlamentari și personal care a lucrat în Parlamentul României.
Eu am solicitat biroului permanent al Senatului, mai ales că săptămâna viitoate începe o nouă sesiune, să înregistreze raportul 1872 cu privire la privatizarea Petrom. O cerere să mi se remită raportul de privatizare Petrom, dar și stenogramele comisiei de anchetă pentru că s-au strecurat câteva chestiuni de extremă importanță.
Am căutat în arhivă. Într-un ziar - România Mare, Vadim Tudor a sesizat că Năstase a luat o șpagă.
În spatele acestui contract există adevăratul contract secretizat, anexele, 17 volume, peste 8000 de file. Este înregistrat la Senat, la comisia care a anchetat Petrom. Deja se fac săpături, iar de mâine am alte surprize. Se lucrează intens în echipa mea de avocați. Voi reveni către Camera Deputaților cu inițiativa prin care am solicitat abrogarea Legii 55/2004. Voi reveni ca în prima ședință să se introducă pe ordinea de zi. Dacă într-adevăr își iubec țara și vor să sancționeze Austria vor vota inițiativa mea”, a spus Diana Șoșoacă.