Potrivit unor surse judiciare, Diana Nemeş a fost adusă la DNA pentru a face noi declaraţii în dosarul în care se fac cercetări pentru fapte de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro.
Diana Nemeş a fost audiată şi în 7 mai la Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce a fost extrădată din SUA.
În aceeaşi zi, Curtea de Apel Bucureşti a confirmat măsura arestării preventive pentru 30 de zile pe numele Dianei Nemeş şi a stabilit ca aceasta să fie închisă în perioada 7 mai - 5 iunie.
Diana Nemeş a contestat decizia şi a cerut instanţei supreme, în 9 mai, să fie eliberată, pe motiv că este însărcinată în luna a opta şi că nu s-a sustras urmăririi penale.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins cererea Dianei Nemeş şi au dispus ca aceasta să rămână în arest preventiv, decizia fiind definitivă.
Avocaţii Dianei Nemeş au arătat că aceasta nu s-a ascuns niciodată, nu a contestat procedurile de extrădare, a dat declaraţii complete şi are o atitudine sinceră şi de colaborare. Aceştia au menţionat că cei doi copii ai femeii sunt în România, iar ea urmează să nască, astfel că nu s-ar putea sustrage de la urmărirea penală.
Procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată de vineri a arătat că Diana Nemeş ştia că este urmărită penal în România şi nu s-a întors în ţară de frică.
Diana Nemeş a fost extrădată în 7 mai, fiind pus în executare mandatul de arestare preventivă emis pe numele ei. Aceasta fusese arestată de autorităţile judiciare din SUA, în baza cererii de extrădare transmisă, prin Biroul Interpol, în localitatea Yelm, statul american Washington, potrivit Poliţiei Române.