ION a fost prezentat în ședința de guvern din 1 martie drept primul consilier onorific al prim-ministrului care foloseşte inteligenţă artificială. În realitate, robotul este doar un proiect care nu a fost încă finalizat, iar dialogul cu premierul Nicolae Ciucă a fost doar o scenă pregătită în avans. Toate acestea au fost recunoscute de Nicu Sebe, reprezentant al companiei care a realizat robotul, potrivit Realitatea Plus.
Întrebat dacă ION a reluat niște răspunsuri deja înregistrate, nu le-a generat în timp real, așa cum se întâmplă în cazul unui ChatGPT, Sebe a confirmat acest lucru: „În acel moment într-adevăr așa a fost, dar sistemul poate să facă și răspunsuri cu siguranță”.
Consilierul-robot Ion a fost prezentat de premier fără să ofere însă mai multe detalii despre proiect. Rolul acestuia ar fi să îi ajute pe guvernanți să le poată veni în ajutor cetăţenilor români.
El ar urma să informeze Guvernul în timp real cu propunerile, problemele şi cu dorinţele românilor. Nu se știe, însă, când ar urma să se întâmple toate aceste lucruri.
Suspiciunile legate de modul în care funcționează ION au apărut chiar din ziua lansării, după ce robotul a "preluat" o întrebare a premierului Ciucă în altă formă, ceea ce sugera, de fapt, că șeful guvernului a citit întrebarea la care instalația avea răspunsul deja pregătit.