"Ca să fac o paralelă între un organism uman și economia României, pe dinafară pacientul arată bine. Este înalt, are mușchi pe el, se mișcă bine, economia crește, avem scădere a șomajului. La prima vedere, lucrurile arată bine. Dacă îl ducem pe acest pacient să facă niște analize, să vadă cât e colesterolul și alte componente din organism, care sunt evidențiate pe seturile de analize pe care le facem cu toții din când în când, vom constata că avem foarte multe elemente în setul de analize al României care sunt în parametrii pe care România îi avea în 2008, înainte de criză", a spus Roșca.
Potrivit acestuia, creșterea economică este alimentată de consum, se adâncește deficitul comercial, crește creditarea și se majorează deficitul fiscal.