Reacția dezvoltatorilor imobiliari vine ca urmare a propunerii ca aprobarea Planului urbanistic zonal - PUZ coordonator să fie suspendată pe o perioadă de 2 ani. În tot acest timp certificatele de urbanism si autorizațiile de construire/desființare emise de primarul general și primarii de sectoare trebuie să respecte prevederile documentațiilor de urbanism anterioare.
Proiectul urmează să fie supus votului în sedința din 26 februarie a Consiliului General al Muncipiului București, iar dacă este adoptat și-ar face efectul din data de 5 martie.
În acest context, Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari din România atrage atenția că efectele vor fi negative pe toate palierele.
"Pentru cei care doresc să-și cumpere un imobil nou, va există un risc de diminuare a posibilitățîi de achiziție, deoarece pe perioada suspendării se vor iniția mult mai puține proiecte, în lipsa unor reglementări urbansitice clare. În cazul în care totuși doresc să o facă, cei interesați sunt sfătuiți să analizeze în ce măsură sunt sau ar putea fi afectați.
De asemenea, mai semnalează ADIRU, băncile ar putea acorda mai greu finanțări, deoarece este de așteptat să ia în "considerare creșterea riscului, din cauza modificării și impredictibilității normelor urbanistice".
Cei mai expuși ar fi, potrivit ADIRU, cei care au semnat deja antecontracte de vânzare-cumpărare, deoarece blocajul pe o perioadă de doi ani ar putea duce la pierde finanțările bancare. Este invocată și posibilitatea să apară dificultăți de natură legală (obținerea documentelor pentru vânzare, acțiuni în instanța etc).
Pentru firmele de construcții, riscul major al întârzierii unor proiecte imobiliare ar fi diminuare volumului de lucrări sau chiar suspendarea lor.
Un alt pericol îl reprezintă diminuarea posibilităților de finanțare pentru proiecte viitoare, "proportional cu o creștere a riscului investițional, cauzat de modificarea actelor normative de natura administrativa care privesc suspendarea PUZ-urilor de sector."
Pe ansamblu, atât cumpărătorii, cât și dezvoltatorii sunt sfătuiți să urmărească atent situația actuală generata de o posibila suspendare a autorizațiilor și să nu se raporteze la așteptările și posibilitatile de construire din anii anteriori, arată comunicatul Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România. ADIRU este este cea mai importanta asociație de profil din țară, independentă, apolitică și nonguvernamentală. Asociația a participatactiv la întâlnirile cu Guvernul, privind prelungirea programului Prima Casa până în 2021, cât și la discuții cu specialiști ai Fondului Monetar International si ai Bancii Mondiale în legatura cu starea și perspectivele pieței imobiliare din România.
CONTEXT
Primaria Capitalei a publicat propunerea pentru ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului Bucuresti pentru data de 26.02.2021, pe care apar urmatoarele puncte supuse aprobarii Consiliului General al Municipiului Bucuresti:
- Proiect de hotărâre privind suspendarea HCGMB nr. 339/2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Sector 2;
- Proiect de hotărâre pentru suspendarea HCGMB nr. 49/31.01.2019 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) Sector 3 și a Hotărârii C.G.M.B. nr. 717/2019 privind rectificarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 49/2019;
- Proiect de hotărâre pentru suspendarea HCGMB nr. 443/2018 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal - Zona de Sud a Sectorului 4;
- Proiect de hotărâre pentru suspendarea HCGMB nr. 242/2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – PUZ Coordonator Sector 5;
- Proiect de hotărâre pentru suspendarea HCGMB nr. 68/14.02.2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) - Modificare și Actualizare PUZ Coordonator Sector 6 și a Hotărârii C.G.M.B. nr. 336/2020 privind rectificarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 68/2020;
Textul proiectelor de hotărâre conținue următoarele propuneri de articole:
Art. 1 Cu incepere din data de 5 martie 2021, HCGMB […] privind aprobarea Planului urbanistic zonal - PUZ COORDONATOR, se suspenda pentru o perioada de 24 de luni.
Art. 2 (1) Pe perioada de suspendare a [...], certificatele de urbanism si autorizatiile de construire / desfiintare emise de Primarul Municipiului Bucuresti si de primarii sectoarelor Municipiului Bucuresti vor respecta prevederile documentatiilor de urbanism anterioare.