La o lună de la tragedia în care micuța Raisa și-a pierdut viața, un martor cheie este chemat la audieri: o femeie care a ajuns la locul accidentului imediat după impact. Potrivit presei, însă, ea susține că a șters imaginile pe care le avea.
„Eu am zis din start că nu vreau să fiu martoră în dosar. Nu înțeleg de ce mă caută poliția, fiindcă oricum nu mai am nicio probă. Am șters și înregistrările surprinse de camera de bord, am șters și tot ce aveam în telefon. Ocupau prea mult spațiu… Care e problema?! Este telefonul meu, șterg ce vreau și când vreau!”, ar fi declarat aceasta, potrivit spynews.ro
Femeia spune că polițistul vorbea la telefon când a ajuns ea.
„Oricum, nu aveam mare lucru. Eu am ajuns la scurt timp după accident. Nu eram chiar în spatele polițistului, așa cum s-a spus. Când am ajuns eu, polițistul vorbea la 112”.
Recent, oamenii legii au audiat-o pe fetița care a supraviețuit impactului.
La rândul său, poliţistul care a provocat accidentul va fi supus unui test poligraf. El le-a lovit pe fetițe cu mașina la mijlocul lunii ianuarie. Autospeciala avea semnalele luminoase pornite, însă nu era în misiune, potrivit procurorilor.