"În cei 30 de ani de muncă, la infracţiunile de omor la care eu am participat la cercetare, niciun caz nu a rămas cu autori neidentificaţi. Cazul care m-a marcat definitiv este cazul „Gladiola” sau „Două babe”, de prin 1980. Am văzut mulţi oameni morţi, dar acest caz m-a făcut să mă gândesc dacă să mai continui această meserie. Când am ajuns, pe strada Gladiolelor, în curte, totul era pătat de sânge: gardul, aleea, florile. În cameră era un pat şi un cadavru în poziţie ginecologică, era baba Aneta, care avea în jur de 80 de ani, cu urme de muşcături pe buze, iar chiar lângă geam am văzut un alt cadavru, fiica, Elisabeta, de vreo 60 de ani, cu furoul dat peste cap, cu un picior pe pat, iar pe faţă avea maţul gros. Lângă ea era un topor plin de sânge, iar în abdomenul femeii am găsit un săpun. După aproape un an de cercetare, am găsit autorul: un tânăr de 25 de ani, fiul prietenei femeii mai tinere. A fost condamnat la detenţie pe viaţă. Nu voi uita niciodată acele imagini", a povestit Dumitru Culcea pentru viata-libera.ro.
Acesta a mai spus că au fost două momente când s-a gândit să renunţe la meserie. "Prima dată, la Botoşani, prin 1969, când aveam amândoi copiii mici. Am fost la un caz de pruncucidere. Ţin minte că era iarnă şi, pe câmpul plin de zăpadă, era un nou născut fără cap, iar câinele nostru a găsit capul copilului. Ce m-a impresionat? Autopsia copilului a fost făcută într-o balie galbenă, ca aceea pe care o aveam eu acasă şi în care le făceam baie micuţilor mei. Mi s-a întors totul pe dos, am zis că renunţ… mai devreme sau mai târziu. Iar cazul „Gladiolelor” a fost cel care m-a determinat să renunţ. În plus, am început să am problemele de vedere la ochiul drept", a mai spus fostul poliţist.
Există crima perfectă? "Nu există crimă perfectă, există doar poliţişti incompetenţi!", a spus Culcea.
