Cei care l-au ucis pe Tudor Simionov nu erau doar nişte petrecăreţi care au vrut să intre la una dintre cele mai controversate petreceri din Londra, aşa cum se credea până acum.
Potrivit unui apropiat al celui care a organizat orgia, este vorba, de fapt, despre gangsteri albanezi veniţi să ia bani de la prostituatele de lux şi de la traficanţii de droguri prezenţi la petrecere. Aceşti interlopi se află în prezent în război cu bande rivale pentru a controla centrul Londrei, a adăugat sursa citată.
Dezvăluirile nu se opresc aici. Deşi a fost atacat de nu mai puţin de 9 oameni, Simionov risca să îşi piardă autorizaţia de a lucra ca bodyguard dacă ar fi ripostat în forţă, a declarat pentru Mediafax Eutalia Leonte, o reprezentantă a comunităţii românilor din Kent.
Între timp, medicii legişti au descoperit că Tudor Simionov ar fi fost înjunghiat de mai mulți agresori. Trupul său este plin de răni provocate de cuțit, însă anchetatorii trebuie să stabilească acum cine i-a provocat rana care i-a adus sfârșitul.
Autorităţile au arestat un suspect în acest dosar. Este vorba despre fiul unui pastor radicalizat, condamnat la închisoare pe viaţă în Statele Unite pentru incitare la ură rasială, la crime şi la jihad. Mostafa Kamel, în vârstă de 26 de ani, a fost dus deja în fața instanței.
Tânărul este acuzat că deținea fără drept o armă de foc. Din datele actuale ale anchetei, nu el a fost cel care l-a ucis pe român, dar se afla în zonă.