„La data de 24.02.2018, numitul V. D., în vârstă de 63 ani, a fost găsit decedat in holul unui bloc din sectorul 3. Persoana decedată prezenta plăgi înjunghiate penetrante în zona cervicală, toracică şi abdominală, incompatibile cu viaţa. La aceeaşi adresă, în apartament, a fost găsită decedată numita P. R. M., în vârstă de 24 ani, care prezenta la rândul său multiple leziuni de violenţă (plăgi tăiate la nivel cervical, hemoragie externă masivă). În aceeaşi locuinţă a fost găsită şi pisica locatarei, ucisă prin tăierea pachetului vascular din zona gâtului”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, scrie Mediafax.ro.
Potrivit documentului, Ahmed Othman ar fi avut un conflict cu prietena sa, pe care ar fi ucis-o cu mai multe lovituri de cuţit. Ulterior, bărbatul ar fi avut o neînţelegere cu un vecin.
„Atunci când a intenţionat să părăsească imobilul a avut o altercaţie cu numitul V.D., locatar al aceluiaşi bloc şi care se afla în holul de la parter, pe care l-a lovit de asemenea în mod repetat cu un cuţit cu lama de 20 cm, provocându-i leziuni în zone vitale şi care au condus în foarte scurt timp la deces. Uciderea numitului V.D. a fost surprinsă de sistemul de supraveghere video al imobilului. (...) În raport de aceste considerente, se constată că există suficiente probe şi indicii temeinice din care rezultă că inculpatul a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa. (...) Aceste dispoziţii trebuie raportate la prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care permit privarea de libertate a unui inculpat atunci când există suspiciuni rezonabile că a săvârşit o infracţiune sau când rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o altă infracţiune”, mai precizează procurorii.