În 1870, Emanuil Gojdu, un avocat născut la Oradea intr-o familie de aromâni, a lasat intreaga sa avere studenților români, bursieri la Universitatile din Imperiul Austro-Ungar.
Era unul dintre cei mai buni avocați din imperiu, o autoritate, un model. Îl iubeau și maghiarii, și românii. A fost primul care a înlocuit limba latină cu cea maghiară în deschiderea acțiunilor judecătorești din Pesta si Buda, deci a rămas in istoria justiției din Ungaria.
Devine foarte bogat, avea chiar și două mori cu aburi. Cumpără cu 30.000 de florini casa lui Wilhelm Sebastian din Pesta, cumpăra livezi, construiește magazine, devine posesorul ueia dintre cele mai mari averi ale timpului. Intră în politică, a fost unul dintre semnatarii Programului Politic de la Pesta al Revolutiei din 1848, în care se stipula necesitatea folosirii neîngrădite a limbii române în școli. Toată viața a susținut drepturile comunității românești din Transilvania și Ungaria.
În perioada în care a fost Comite Suprem de Lugoj - reprezentant al administrației centrale ungare - a alocat bani pentru înființarea unui liceu românesc. Ca deputat la Budapesta luptă pentru recunoasterea drepturilor românilor.
Emanuil Gojdu își redactează testamentul în 1869 și lasă moștenire averea sa națiunii romane din Transilvania și Ungaria, urmând a fi administrată de o fundație. Aceasta fundatie a functionat bine până în 1917. Bursele au fost date pentru specializare în drept (42%), medicina, studii tehnice, litere si filozofie, comert. Bursierii studiau la Berlin, Graz, Heidelberg, Innsbruck, Munchen, Budapesta, Lausanne, Paris, Cernauti, Cluj. Dintre ei: Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Traian Vuia, Victor Babes.
Fundația devine cea mai importantă din Imperiul Austro-Ungar. Numai cele 8 clădiri din centrul Budapestei costau acum 10 ani 12 milioane USD. În 1918 sediul Fundatiei se mută la Sibiu. Deși Tratatul de Pace de la Trianon prevedea obligatia statului ungar de a "restitui bunurile fundațiilor proprietarilor acestora", asta nu s-a întâmplat.
În 1918, bunurile erau evaluate la 10 milioane de coroane. După 1500 de burse, fundația le opreste, deoarece in 1920 BUdapesta îi blochează conturile. Fundația a fost reinființată în 1996 la Sibiu.
În 1990, retrocedarea bunurilor a fost inclusă pe agenda politica bilaterala. Subiectul a trenat. În decembrie 1999, Primaria Sectorului VII din Budapesta a decis ca o societate comercială ungaro-cipriota să preia în concesiune imobilele Fundației Gojdu.
În mod suspect, în 1999 problema dispare de pe agenda biletarală. După câteva interpelări, MAE răspunde că statul nu are calitate procesuala.
În 2005 se semneaza Acordul dintre România și Ungaria privind înființarea Fundatiei "Emanuil Gojdu". Inițiator, Mihai Răzvan Ungureanu. S-a redactat o OUG care să bată în cuie acordul, semnată de Tăriceanu. Ce însemnau aceste doua acte normative? Că mostenirea a fost pierdută cu acte în regulă.
Înființarea fundației publice avea ca scop, printre altele, răscumpărarea averii Gojdu și acordarea de burse. Cum să răscumperi o avere pe care Ungaria, după Trianon, trebuia să o retrocedeze statului român, care fusese lăsată prin testament? OUG încalcă dreptul la proprietate. Cum ramanea cu Fundația din Sibiu?
Este limpede: prin aplicarea acordului, România renunța la avere. Avere care fusese renaționalizata de statul ungar în 1952. Pozitia MAE: statul român nu are calitate procesuală. Dar statul ungar avea? Nu avea, dar și-a găsit una! Aceste fapte înseamna pe de o parte trădare, metaforic vorbind, iar juridic rămâne întrebarea dacă nu cumva putem vorbi despre abuz în serviciu.