"Sută la sută, Dragnea este implicat în fotbalul românesc. Nu e doar implicat, este foarte implicat. E politică de partid la PSD acapararea fotbalului.
Nu exagerez, e politică de partid. Fotbalul atrage simpatie. Liviu Dragnea controlează fotbalul românesc! Ei şi-au făcut un plan să conducă România 20 de ani de acum înainte. Nu vedeţi cum subminează puterile şi cum vor să scoată preşedintele din ecuaţie?
Se pare că Iorgulescu (n.r. președintele LPF) a reuşit prin Olguţa Vasilescu să-şi extindă relaţiile şi la Liviu Dragnea. La un moment dat, Dragnea a fost la un pas să-l execute şi a intervenit Olguţa. Care a fost preţul? Să zică Liga aberaţia aia că CSU e clubul din 1948.
Îmi pare rău că presa a ratat ocazia să afle cum a fost numit acest Gino Iorgulescu. A fost un lucru bun că l-au schimbat pe Dragomir, dar modul cum a fost Dragomir schimbat arată cum este acest partid, PSD. În primul rând, ştiţi că Iorgulescu avea un dosar penal la DIICOT în perioada aia. Un dosar penal, atenţie, foarte periculos! A primit un NUP de la procurorul care e mâna dreaptă a Alinei Bica. Cine e Alina Bica? E cea pe care Ponta a numit-o şeful DIICOT chiar în perioada aia! A primit un NUP, aşa cadou, frumos, şi să vedeţi ce contestaţie la mişto a făcut Fiscul. Deşi erau dovezi foarte multe de evaziune fiscală ale lui Iorgulescu, i s-a şters dosarul de către procurori. Deşi erau dovezi indubitabile! Eu ştiu de la un ofiţer de la DIICOT că erau probe beton! De ce? Urmau să fie alegerile la Ligă şi trebuia să fie curat.
Vă mai spun încă una, Iorgulescu era în plan să fie preşedintele Federaţiei, dar după aia s-a produs un scurtcircuit!", a spus Mititelu pentru fanatik.ro.