Ies la iveală detalii șocante în cazul poliţistului din Capitală acuzat pentru agresiune sexuală. Un coleg ar fi încercat să-l acopere, iar acum este și el învinuit de mărturie mincinoasă.
Agentul de la siguranță publică, în vârstă de 28 de ani, a fost acuzat că a agresat o tânără, polițistă în devenire, de la Școala de la Câmpina.
Fapta s-ar fi petrecut chiar în mașina de serviciu, în zona Centrului Vechi al Capitalei. Incidentul ar fi avut loc la începutul lunii, iar victima a depus plângere după câteva zile.
Surse din anchetă au mai precizat că a existat și un mandat de interceptare telefonică. Agentul acuzat de agresiune a refuzat sa dea declarații, iar până la finalizarea anchetei a fost suspendat.