În rechizitoriu, procurorii arătau faptul că, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, „pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ determinat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia“, scrie cancan.ro.
Mai apoi, Cristian Cioacă a târât trupul soţiei sale până în cada băii principale, acolo unde l-ar fi „tranşat“ pentru a-i fi mai uşor să ascundă crima. Din spusele procurorilor, fostul poliţist ar fi folosit o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care Elodia şi-o cumpărase în timpul unei vacanţe în Dubai, dar şi perdeaua de la duş din baia aflată în apropierea dormitorului acestora. Cu ajutorul perdelei de la duş, pe care Cristian Cioacă a folosit-o ca să nu lase urme de sânge, fostul poliţist a transportat fragmentele de cadavru până în portbagajul maşinii sale.