Oolițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, a făcut 5 percheziţii domiciliare, în București și județele Ilfov și Prahova, la domiciliile unor persoane fizice și la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale ce produc, importă și comercializează produse biocide.
Acțiunea s-a desfășoarat într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, zădărnicirea combaterii bolilor și comercializarea de produse alterate.
Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2018, ar fi fost fabricate și comercializate către diverse unități spitalicești de pe teritoriul național produse biocide utilizate la dezinfecția suprafețelor, care nu îndeplineau standardele de performanță în distrugerea bacteriilor.