Rezultatele arată mai mică proporție de medii de 10 din ultimul deceniu, iar cele mai multe au fost înregistrate în București. Centralizarea datelor publicate de Ministerul Educației arată că, la nivelul întregii țări, 74,4% dintre mediile obținute sunt peste 5.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației, 105.122 de elevi, reprezentând 68,7%, au obținut note mai mari sau egale cu 5 la Matematică. În comparație cu anul trecut, procentul acestora a fost de 75,4%, iar acum doi ani a fost de 77,5%. În ceea ce privește notele de 10, doar 1060 de elevi au obținut această performanță.
La nivel național, 65 de elevi care au absolvit clasa a VIII-a au media 10 la Evaluarea Națională 2024, acesta fiind cel mai mic număr de medii de 10 din istoria evaluării naționale.
„65 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 429 (anul trecut) și 221 (în anul 2022)”, transmite Ministerul Educației.
42,40% dintre elevii din mediul rural nu au reușit sa obțină media 5 la Evaluarea Națională 2024. 48,67% nu au obținut nota 5 la proba de Matematică și 39,56% dintre elevii din rural nu a luat 5 la Limba română, scrie edupedu.
La Evaluarea Națională din 2023, 12 elevi de la școli din mediul rural au luat nota 10 atât la Limba română, cât și la Matematică.
Rezultatele Evaluării Naționale, pe județe
În Capitală, procentul mediilor peste 5 a fost de 88,3%, cea mai mare proporție din întreaga țară. Pe locul al doilea se situează județul Cluj, unde 85,9% dintre elevi au reușit să obțină medii peste 5, urmat de județul Brăila, unde 80,3% dintre cei care au intrat în examen au obținut note peste 5.
Rezultatele centralizate la examenul de Evaluare Națională 2024 arată că în Județul Vaslui doar 59,8% din medii sunt peste 5. În Călărași, 60,5% dintre elevi au luat peste 5, iar în Caraș-Severin, 63,8%.
Sub 70% medii de trecere mai înregistrează județele Mehedinți – 63,9%, Teleorman – 64,8%, Tulcea – 64,6%, Botoșani – 65,3%, Ialomița – 66,2%, Vrancea – 66,6%, Dâmbovița – 68,2%, Olt și Neamț – 68,4%, Mureș – 68,6%, Arad – 69,5% și Sălaj – 69,8%.