Din cauza ploilor torențiale din ultimele ore sunt alunecări masive de teren în județul Brașov.
Sunt afectate grav localitățile Măgura și Peștera, acolo unde pământul a luat-o la vale după ce ploile au adus aluviuni cu tot cu bușteni de pe munte. O casă din Peștera este în pericol de prăbușire, iar mai mulți localnici sunt disperați după ce și-au găsit mai multe animale din gospodărie ucise de viitură.
Potrivit ISU Brașov, în Peștera o construcție formată din grajd și șură a fost afectată. O vacă, 40 de găini și un câine au murit.
În prezent, o casă din satul Peștera este în risc de afectare din cauza alunecării de teren.
Mai multe localități din județul Brașov au fost sub cod roșu, sâmbătă, fiind semnalate averse torenţiale ce vor depăşi 40-50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină.