UPDATE - Deținutul care era internat pentru investigații la Spitalul "Bagdasar Arseni", din Capitală, de unde a evadat, în această dimineață, a fost prins de un echipaj de la ANP (Asociația Națională a Penitenciarelor, n.r.), în zona pPieței Matache.
Un deținut a evadat, în această dimineață, din spitalul unde fusese internat pentru investigații medicale.
Marți, în jurul orei 07:17, deținutul DINCĂ ADRIAN CONSTANTIN, în vârstă de 32 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 23 de ani și 10 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată (234 NCP), clasat în regim maximă siguranță, a părăsit Spitalul "Bagdasar Arseni", din București, unde se afla internat pentru investigații medicale.
La momentul evadării, deținutul era îmbrăcat cu pantaloni scurți de culoare bleumarin, tricou bleumarin, halat alb și mască chirurgicală și purta adidași de culoare neagră cu talpă albă.
În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: sesizarea Secției 15 și 26 Poliție, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi Secția Urmăriri din cadrul Direcției Generale a Municipiului București, cooperarea cu Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei verificări interne, care să stabilească circumstanțele procedurii evenimentului, informează autoritățile.
Părăsirea de sub escortă fără autorizare este asimilată evadării și se pedepsește conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.
Pentru orice informație cu privire la persoana în cauz, apelați numărul unic de urgențe 112 sau Penitenciarul București-Rahova la numărul de telefon: 021/420 0810, 0752.090.229.