“Principesele Elena, Irina, Sofia şi Maria rar au fost văzute împreună, până acum. La ceremoniile de înmormântare a tatălui lor au avut o atitudine retrasă, de fundal. Se simţea că ar fi preferat să îşi plângă părintele în solitar, nu în public. Durerea lor era autentică. Faptul că mereu erau văzute una lângă alta înseamnă ceva mai mult decât protocol. Înseamnă că se sprijineau emoţional una pe cealaltă, fiecare reprezentând echilibrul emoţional al celorlalte. Ca şi în cazul Margaretei, fastul ceremoniilor nu le-a diminuat durerea, dimpotrivă. Pe faţa fiicelor regelui se citea stânjeneala faţă de camerele de filmat care le urmăreau neîncetat şi parcă pe chipul lor se citea un strigăt tăcut: «Vrem să ne plângem părintele în privat, nu în public»”, a explicat Cezar Laurențiu Cioc pentru Libertatea.