Șeful Inspectoratului de Stat în Construcții, Romulus Burlacu, a declarat că șantierul nu avea autorizație și că nu exista un plan tehnic.
Șanțul are o lungime de 32 de metri.
Terenul este instabil, iar pământul se sfărâmă sub picioare pentru că face parte din fosta zonă inundabilă a Dâmboviței. Din acest motiv, ar fi trebuit luate măsuri de întărire a pereților, cu paleți de lemn, spun specialiștii.
Cel mai probabil, lipsa acestora a dus la producerea accidentului.
Terenul se află în administrarea Ministrului Culturii, dar instituția a precizat că nu a contractat lucrările respective.
În urma tragediei, doi muncitori au murit și patru au fost grav răniți.