Valentin Gherebe, în vârstă de 43 de ani, fost component al echipei naționale de hochei era fondatorul brandului Anonymous, care se ocupă cu organizarea de petreceri a fost găsit mort, în apartamentul său din Capitală.
Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată, marți, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că într-un imobil din sectorul 1 a fost descoperit decedat un bărbat.
Bărbatul a fost găsit mort, într-o stare avansată de putrefacție, fără răni vizibile pe corp, în apartamentul său din Sectorul 1.
„La data de 31 ianuarie, prin apel 112, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la faptul că într-un imobil din sectorul 1 a fost descoperit decedat un bărbat.
Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri - Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.
Trupul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei", a precizat Poliția Capitalei.
Anchetatorii au deschis un dosar de moarte suspectă.