Detalii bombă din noaptea tragediei de la 2 Mai, când doi tineri și-au pierdut viața într-un mod extrem de brutal, uciși pe loc de un tânar de 19 ani, urcat drogat la volan. De ce nu a fost testat antidrog beizadeaua Vlad Pascu aflăm din rechizitoriul întocmit de procurori.
Potrivit rechizitoriului, în momentul în care Vlad Pascu a fost oprit de către polițiști, imediat după accident, a fost testat cu aparatul drugtest iar rezultatul a fost unul pozitiv. Mai exact, acesta a ieșit pozitiv la cocaină, amfetamină și metamfetamină.
Acest lucru s-a întâmplat în jurul orei 6.30 dimineața, la aproape o oră după ce a comis accidentul. Apoi a fost dus la spitalul din Mangalia, unde i s-au prelevat și probe biologice.
Aici apare un semn de întrebare, un aspect care ar putea răsturna cumva ancheta. Cine îl protejează pe Vlad Pascu? Asta deoarece știm foarte bine că în acea seară a mai fost oprit de polițiști. Oamenii legii au găsit atunci în mașina sa mai multe pastile și chiar o țigară pe jumătate consumată care conținea droguri, însă el nu a putut fi testat pentru că polițiștii nu aveau atunci un aparat drugtest. Acest aparat s-a găsit însă abia după ce nu mai era nimic de făcut, respectiv după ce Vlad Pascu i-a omorât pe cei doi tineri.
Un alt detaliu important din rechizitoriu este acela că expertul angajat de familia lui Vlad Pascu a ajuns la aproximativ aceleași concluzii ca și expertul criminaliștilor, însă a adăugat că victimele sunt vinovate pentru producerea accidentului pentru că mergeau pe șosea.
Cât privește viteza cu care rula tânărul de 19 ani în momentul producerii accidentului, știm că expertiza tehnică a arătat că acesta rula cu o viteză de peste 100 de kilometri pe oră, "în condiţiile în care viteza maximă admisă pe acel sector de drum era de 50 km/h (curbă deosebit de periculoasă)".
Procurorii au notat, astfel, în rechizitoriu că un cumul de factori a dus la producerea accidentului. Vorbim, astfel, despre conducerea autoturismului de către Vlad Pascu sub influenţa substanţelor psihoactive, având o viteză peste limita legală "şi cu încălcarea marcajului ce delimitează carosabilul de acostament dar şi de deplasarea necorespunzătoare a pietonilor, pe partea dreaptă a acostamentului în direcţia de deplasare, contrar prevederilor art. 72 din OUG nr. 195/2002 (care obligă pietonii la deplasarea pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia de mers, în absenţa trotuarului)”.