Plata despăgubirilor, care vizează angajații decedați în ultimul an și jumătate, a început să fie făcută duminică.
Suma ”a început să fie plătită familiilor angajaţilor din domeniul sănătăţii decedaţi din cauza COVID-19, care şi-au dat viaţa pentru a face faţă acestei pandemii în scopul de a păstra sănătatea şi siguranţa cetăţenilor şi rezidenţilor regatului”, a anunţat agenţia oficială de presă SPA.
Regatul anunţase măsura în octombrie, precizând că aceasta va viza ”sectorul public, precum şi sectorul privat, instituţiile civile şi militare, precum şi (personalul) saudit şi străin”.
În Arabia Saudită sunt mii de lucrători străini în domeniul sănătăţii.
Numărul angajaților medicali care au murit din cauza noului coronavirus nu a fost făcut public.
Autoritățile au intensificat, la începutul lunii august, campania de vaccinare, în încercarea de a stimula turismul şi de a găzdui evenimente sportive şi de divertisment. În prezent, pentru a intra în instituţii publice şi private, inclusiv în şcoli şi locuri de divertisment, precum şi pentru a folosi transportul public, vaccinarea este obligatorie.
La 1 august, țara și-a redeschis frontierele pentru turiştii străini vaccinaţi. De luni, autorităţile saudite vor începe să accepte cererile de intrare în ţară pentru pelerinii străini vaccinaţi care doresc să efectueze Umrah, micul pelerinaj musulman care poate fi efectuat în fiecare an, potrivit Agerpres.
Bilanțul epidemiei de coronavirus din țară depășește 532.000 de cazuri de infectare şi 8.300 de decese.