Cercetătorii, al căror studiu a fost publicat luni în jurnalul Nature Biotechnology, au reuşit să elimine populaţia în mai puţin de unsprezece generaţii, ceea ce sugerează că tehnica ar putea fi utilizată în viitor pentru a controla răspândirea malariei, o boală infecţioasă parazitară transmisă de specia de ţânţari Anopheles gambiae.
''Este nevoie de încă cel puţin cinci până la zece ani până ce vom putea testa un ţânţar cu gena drive în sălbăticie, însă pe moment avem unele dovezi încurajatoare că ne aflăm pe calea cea bună'', a declarat Andrea Crisanti, cadru didactic la Imperial College London, unul dintre autorii cercetării.
Reuşita reprezintă o premieră în care această tehnologie a fost capabilă să suprime complet o populaţie.
Oamenii de ştiinţă speră că, în viitor, ţânţarii purtători ai ''genei drive'' vor fi eliberaţi în sălbăticie şi vor contribui la sterilizarea exemplarelor de sex feminin în cadrul populaţiilor locale ale acestor insecte care transmit malaria astfel încât să se ajungă la eradicarea acestora.
Tehnologia ''gena drive'' modifică ADN-ul şi răspândeşte schimbările genetice autonome de la o generaţie la alta alterând procesele biologice normale.
Tehnica utilizată în cadrul acestui studiu a fost concepută să vizeze doar specia de ţânţari Anopheles gambiae responsabilă de transmiterea malariei în Africa Subsahariană.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că progresele realizate împotriva acestei afecţiuni stagnează şi ar putea fi inversate dacă este pierdut avantajul înregistrat în lupta contra acesteia.
În anul 2016, la nivel mondial, circa 216 milioane de persoane au fost infectate cu malarie, iar 445.000 dintre acestea au murit. Vasta majoritate a deceselor cauzate de malarie sunt înregistrate în rândul sugarilor şi a copiilor mici din Africa Subsahariană.