Loredana Soran, director de proiect din cadrul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare Cluj-Napoca, a declarat, luni, că în cadrul cercetărilor s-au urmărit plantele aromate utilizate în bucătăria românească – pătrunjel, mărar, ţelină, cimbru privind conţinutul de compuşi bio activi prezenţi, scrie Mediafax.ro.
„Cercetările noastre au urmărit plantele aromate, care sunt utilizate în bucătăria românească – pătrunjel, mărar, ţelină, cimbru privind conţinutul de compuşi bio activi prezenţi. Făcând măsurători, am constatat că pătrunjelul se remarcă printr-un conţinut ridicat de vitamina C. Comparând cantitatea de vitamina C din pătrunjel cu cea din portocale, am constatat că pătrujelul conţine de patru ori mai multă vitamina C decât portocalele. Ca urmare am îmbunătăţit metoda de extracţie a vitaminei C din pătrunjel şi am continuat analiza acestei plante dorind să ştim câtă vitamina C ne-ar putea conferi. Pătrunjelul este utilizat pentru supe, pentru condimentarea mâncărurilor, dar o altă aplicaţie a sa poate fi în sucuri. Un kilogram de pătrunjel este echivalentul a patru kilograme de portocale din punctul de vedere al conţinutului de vitamina C, astfel încât această plantă este o alternativă mai ieftină la citrice pentru creşterea imunităţii în sezonul rece”, a spus Soran.
Potrivit acesteia, proiectul vizează aplicaţiile extractelor în domeniul alimentar, având în vedere că vitamina C este un antioxidant puternic.
„Am dori, dacă sunt agenţi economici interesaţi, să transferăm către industrie această metodă, astfel că extractul de vitamina C din pătrunjel ar putea fi folosit în industria alimentară, cosmetică şi cea farmaceutică. Cea mai bună metodă găsită de noi în vederea extracţiei vitaminei C din pătrunjel este prin folosirea ultrasunetelor”, a subliniat Soran.