Pompierii argeşeni au fost solicitaţi să intervină, miercuri, pentru ridicarea unei bombe de aviaţie care provine, cel mai probabil, din cel de-al Doilea Război Mondial şi care nu era detonată, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, Mădălina Epure.
Conform sursei citate, proiectilul, de mari dimensiuni, fabricat în Marea Britanie, a fost găsit într-o curte unde se făceau lucrări cu un buldoexcavator, potrivit mediafax.ro.
Excavatorul a scos muniţia la suprafaţă, iar bomba, care are focoasele deteriorate şi nu este trecută prin gura de foc, s-a rostogolit într-o vale, pe o distanţă de aproximativ zece metri. Localnicii au crezut iniţial că este vorba despre un bolovan, însă când au constatat că este o bombă au sunat la 112.