Echipa de cercetători a strâns date de la peste 108.000 de femei din Statele Unite ale Americii, între 2000 și 2008, conform agerpres.ro.
Cercetătorii au descoperit că femeile care locuiesc în zone cu multă verdeață prezintă un risc de deces cu 12% mai mic decât cele care nu au împrejurul casei copaci sau spații verzi. Studiul a mai stabilit că femeile cu mai multă vegetație în jurul caselor în care locuiesc sunt cu 34% mai puțin supuse riscului de a dezvolta boli respiratorii, iar cele care trăiesc în zone cu vegetație bogată au un risc cu 13% mai mic să dezvolte forme de cancer decât cele din locuri mai puțin verzi.
Chiar dacă studiul a găsit asocieri între locuirea în zone verzi și durata mai mare de viață, nu a avut ca obiectiv demonstrarea relației de la cauză la efect.
''Am fost surprinși să vedem asemenea asocieri puternice între expunerea la zone cu verdeață și o rată mai scăzută a deceselor", a comunicat autorul studiului, Peter James', cercetător asociat la Harvard T.S. Chan School of Public Health din Boston.
''Am fost și mai surprinși să descoperim că o mare parte a avantajului nivelelor mari de vegetație pare să fie asociată cu o sănătate mentală îmbunătățită'', a mai transmis Peter James într-un comunicat de presă.