Ce s-a întâmplat cu cei doi soți, de fapt
Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, un echipaj de la Secția 2 a fost trimis de urgență la fața locului, după ce locatarii au semnalat sunete suspecte din apartament. La sosirea polițiștilor, aceștia au pătruns forțat în locuință cu ajutorul echipajelor de intervenție ale ISU Brașov. În interior, au descoperit cadavrele unui bărbat și al unei femei, soț și soție, în vârstă de 57, respectiv 50 de ani.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care cei doi au murit. O echipă operativă de cercetare a fost solicitată pentru a investiga acest caz sumbru, urmând să clarifice cauzele și împrejurările decesului.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov - Secţia 2 Poliţie au fost solicitaţi astăzi, 14 octombrie, să intervină, în urma primirii unui apel telefonic direct, la o adresă din municipiul Braşov, întrucât fuseseră semnalate de locatari zgomote, venite dintr-un apartament. La faţa locului s-a deplasat, de îndată, un echipaj de poliţie care a procedat la pătrunderea în forţă, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul ISU Braşov, în locuinţă, unde a identificat două persoane decedate, soţ şi soţie, de 57, respectiv 50 de ani”, a arătat, luni după-amiază, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov.