Poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat că într-un grup sanitar dintr-un spațiu comercial din municipiu se află sânge, atât pe podea, cât și pe pereți, anuță realitateadevalcea.net. Oamenii legii au găsit copilul într-un sac în parcarea magazinului şi ulterior au identificat-o şi pe mamă.
O femeie de 39 de ani dintr-o comună din apropierea Râmnicului este cercetată pentru vătămarea nou-născutului, după ce a născut într-o toaletă dintr-un spaţiu comercial şi şi-a abandonat copilul înfăşurat într-un sac în parcare, au anunţat, joi seara, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
Potrivit sursei citate, un bărbat a fost cel care a alertat autorităţile după ce a observat că în grupul sanitar era o cantitate mare de sânge atât pe podea, cât şi pe pereţi.
"Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări efectuate, a fost identificat, într-un sac, în parcare, un copil nou-născut, care prezenta semne vitale. Acesta a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale", a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Loredana Sandu.
Femeia a fost identificată în scurt timp după ce a plecat cu maşina din parcarea centrului comercial aflat la ieşirea înspre Drăgăşani, ea fiind cercetată în prezent de poliţişti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămarea nou-născutului, a mai precizat reprezentanta Poliţiei Vâlcea.
Bebeluşul, un băieţel de peste 3 kilograme, este în afara oricărui pericol şi se află sub supraveghere medicală.