Cercetătorii britanici au identificat în sângele embrionilor de şoareci un tip de celule stem unice, care au potenţialul de a reconstrui structura pereţilor arterelor.
În cadrul studiilor viitoare, specialiştii se vor concentra pe depistarea acestor celule, care sunt greu de detectat, în corpurile pacienţilor umani, pentru a afla dacă se pot baza pe acestea pentru a repara pereţii interiori ai vaselor de sânge.
Oamenii de ştiinţă au utilizat indicatori fluorescenţi pentru a monitoriza evoluţia celulelor stem numite celule progenitoare eritromieloide (EMP), despre care se ştia deja că se dezvoltă în globule roşii şi unele celule ale sistemului imunitar.
Testele de laborator au demonstrat, de asemenea, că acestea pot forma celule endoteliale, elementele constitutive ale suprafeţei ce tapetează interiorul vaselor de sânge.
Totodată, în urma testelor s-a descoperit că celulele EMP produceau celule endoteliale în corpul şoarecilor aflaţi în etapa de dezvoltare intrauterină. În cazul rozătoarelor, acestea au continuat să căptuşească vasele de sânge şi în perioada adultă.
''Până în prezent, oamenii de ştiinţă credeau că (celulele) EMP formau celulele roşii din sânge şi celule imunitare doar în cazul fetuşilor. Descoperirea faptului că ele generează, de asemenea, celule endoteliale pentru a dezvolta noi vase de sânge în fetus a fost ceva cu totul neaşteptat şi deosebit de interesant'', a declarat Christiana Rurberg, cercetătoare la University College London.
Identificarea acestei capacităţi de generare şi reparare a vaselor de sânge va marca un important pas înainte în tratamentul afecţiunilor inimii şi arterelor.
Bolile cardiovasculare ocupă locul al doilea în topul celor mai importante cauze de mortalitate în Marea Britanie, după cancer, cu peste 150.000 de decese anual.
Studiul a fost publicat în revista Nature.
''Utilizarea celulelor stem pentru tratamentul pacienţilor cu boli circulatorii şi de inimă prezintă un potenţial imens'', a subliniat şi profesorul Metin Avkiran, director medical asociat în cadrul British Heart Foundation, care a finanţat parţial cercetarea.