O placă ortopedică a fost găsită în stomacul unui crocodil de 4,7 metri din Queensland, Australia, iar oficialii cred că descoperirea ar putea oferi indicii pentru o eventuală dispariție a unei persoane.
Reptila a murit în urma unei lupte sângeroase cu un alt crocodil de la ferma australiană, iar placa a fost găsită în timpul autopsiei efectuate de oamenii care încercau să afla cauza exactă a morții.
Placa de 20 de cm, este fabricată în Elveția și pare a fi un model vechi. Din păcate, numărul de identificare s-a șters din cauza acidității din stomacul crocodilului.
Managerul fermei crede că placa ar fi putut fi montată în corpul unui om sau al unui animal de companie, dar nu este foarte clar când.
”E posibil ca placa să se afle în stomacul crocodilului de mai bine de 40-50 de ani”, spune John Lever, managerul fermei.
Acum, specialiștii încearcă să traseze teritoriile crocodilului în ultimii ani, pentru a afla dacă în zonele respective au existat dispariții de persoane nerezolvate.