"Pirotehniștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) General Magheru al județului Vâlcea au fost solicitați pentru asanarea teritoriului de muniție rămasă neexplodată, în urma descoperirii unei bombe de aviație de calibru 40 mm. Proiectilul a fost găsit de către Iulian M., în centrul municipiului Drăgășani, pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, pe domeniul public, în urma efectuării unor săpături pentru introducerea unui cablu de alimentare cu energie electrică", a precizat Popescu, scrie Agerpres.
Ajunși la fața locului, pirotehniștii au ridicat proiectilul, au cercetat zona cu detectorul de metale, după care l-au transportat într-un poligon special amenajat unde urmează să fie distrus.
Proiectilul datează din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial și prezenta pericol de explozie în cazul în care ar fi fost lovit.