Proiectul cercetătorilor de la Universitatea Southampton are ca scop analizarea arheologiei maritime din Marea Negre. Astfel, în timp ce aparatura de ultimă tehnologie folosită de oamenii de știință scana adâncurile mării, la 1.800 de metri, au fost descoperite, din întâmplare, zeci de nave din perioada otomană și bizantină, a căror stare este aproape intactă.
"Descoperirea epavelor, în timpul misiunilor de cercetare, reprezintă o mare surpriză pentru noi și, în același timp, o realizare fascinantă. Acestea sunt într-o stare remarcabilă, datorită lipsei de oxigen care apare la o adâncime de peste 150 de metri. Prin folosirea tehnicii de înregistrare 3D, am reușit să realizăm o serie de imagini remarcabile. Până în prezent, nimeni nu a reușit să surprindă imagini cu epavele la o asemenea adâncime", a precizat coordonatorul echipei de la Universitatea Southampton, profesorul Jon Adams, potrivit historia.ro.
Astfel, descoperirile cercetătorilor confirmă bănuielile arheologilor privind existența unor "cimitire acvatice" pentru nave, în "zona moartă" a Mării Negre. Mai mult de atât, oferă noi indicii despre comunitățile care au locuit pe coasta Mării Negre.