„Mai mult decât convergenţa celor două boli la aceeaşi persoană, un lucru mai puţin obişnuit, trebuie să ne preocupe juxtapunerea epidemiei cu sezonul de gripă, fapt ce ar putea duce la o saturaţie a spitalelor”, a anunțat șeful programului de gestionare a epidemiei de gripă în Mexic din 2009.
Duminică, guvernul mexican a confirmat prima infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2 şi cu gripa sezonieră la aceeaşi persoană, potrivit lui Jose Luis Alomia, director general de epidemiologie din cadrul Ministerului Sănătăţii.
Cazul a fost detectat la o femeie de 54 de ani cu antecedente de obezitate, suferind de o boală autoimună şi care a avut cancer şi o afecţiune pulmonară cronică.