Polițiștii Direcției Generale de Poliție București fac cercetări într-un dosar penal pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.
Cercetările au scos la iveală că o femeie, director al unei sucursale bancare, ar fi accesat, fără drept, sistemul informatic al societății și ar fi făcut mai multe operațiuni bancare din conturile clienților.
Prejudiciul total cauzat este estimat la aproximativ 300.000 de euro, informează Poliția Capitalei.
Polițiștii au făcut o percheziție domiciliară în Capitală, la adresa femeii bănuite de operațiuni financiare în mod fraudulos (776 acte materiale) și acces ilegal la un sistem informatic (920 acte materiale). Conform unor informații pe surse, e vorba de o directoare din cadrul BRD România, care ar fi sustras bani din conturile unor pensionari sau ar fi deschis credite false în numele acestora.