Doctorul Virgil Musta spune că suspiciuni cu privire la conformitatea acestor măști au fost depistate anul trecut, chiar de către medici.
„Noi am recepționat 15 mii de măști. Am solicitat prin licitație publică. Colegi de-ai mei au sesizat că filtrele măștilor se desprind. Era risc de contaminare extrem. Am verificat mai multe măști și am constatat că mai multe dintre măștile care au fost achiziționate aveau probleme. Atunci am anunțat organele competente pentru a ancheta”, a spus directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara - Virgil Musta.
„Faptele au legătură cu activitatea de comercializare către o unitate spitalicească desemnată drept spital faza I pentru asistenţa pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 de măşti de protecţie ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, produse cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Prejudiciul creat este de aproximativ 120 de mii de euro. Cercetările în dosar se fac pentru „înșelăciune și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.