Familia Cosma este vizată de mai multe dosare penale, iar în unele judecătorii deja au pronunţat condamnări consistente. Mircea Cosma, preşedinte al CJ Prahova timp de 12 ani, şi fiul său, Vlad Cosma, fost deputat PSD, au primit în primă instanţă 8, respectiv 5 ani de închisoare.
O a doua anchetă penală în care sunt vizaţi de cei doi se referă la modul în care a fost dată o lucrare care viza extinderea reţelei de canalizare din Comarnic. Procurorii au descoperit că Iulian Herţanu a primit fraudulos această lucrare. Prejudiciul calculat de procurori este estimat la 10 milioane de lei. Dosarul este încă în faza de urmărire penală.
O sentinţă aşteaptă și Andreea Cosma, încă deputat PSD.Aceasta este cercetată de procurori într-un dosar care a fost trimis în judecată în decembrie 2015, cu privire la modul în care a fost subevaluat un teren ce aparţinea unei unităţi militare din Prahova. La vremea respectivă, procurorii DNA notau că Andreea Cosma avea funcţia de notar.