Depunerea Declarației 600. Prin OUG nr. 79/2017 pentru modificarea Codului fiscal, în afara transferului asigurărilor sociale de la angajator la salariat au fost aduse modificări structurale și la modul în care se datorează și plătesc asigurările sociale de persoanele fizice ce realizează venituri extra salariale.
Această informare se adresează acelor persoane fizice rezidente în România ce au realizat în anul 2017 venituri extra salariale, vor realiza în anul 2018 venituri extra salariale, chiar dacă au și calitatea de salariat. Calitatea de salariat nu are relevanță față de obligația plății asigurărilor sociale pentru venituri extra salariale.
Dacă o persoană fizică rezidentă în România a realizat în anul 2017 venituri extra salariale mai mari de 12 salarii minime – 22.800 lei (12 luni X 1.900 lei salariul minim), această persoană fizică are obligația să depună la autoritatea fiscală Formularul 600, declarația privind luarea în evidență ca plătitor de asigurări sociale în anul 2018, persoana fizică având calitatea de asigurat la sistemul public de sănătate sau ,după caz, la sistemul public de pensii.
Depunerea Declarației 600. Veniturile extra salariale la care facem referire sunt următoarele:
- venituri din activități independente, unde regăsim în principal veniturile din practicarea unei profesii libere sau a unei meserii, venituri din activități de comerț sau prestări de servicii, venituri din drepturi de proprietate intelectuală/drepturi de autor (art. 68 – 70 din Codul fiscal);
- venitul din investiții, unde regăsim în principal venituri din dividende, venituri din dobânzi, venituri din tranzacții cu părți sociale și acțiuni, venituri din lichidarea unei persoane juridice (art. 94 – 97 din Codul fiscal);
- venituri din cedarea folosinței bunurilor – chirii, arendă (art. 84 – 87 din Codul fiscal);
- venituri din activități agricole, silvicultură, piscicultură, fie că sunt supune tranșelor de venit, fie că se aplică sistemul real (art. 104 -116 din Codul fiscal);
- venituri din alte surse, cum ar fi venituri din contracte civile, decontarea unor cheltuieli personale ale participanților la societate, etc. (art. 114 – 116 din Codul fiscal);
- venitul brut din asocierile persoanei fizice cu persoane juridice pentru realizarea unei activități economice (Titlul II, Titlul III, respectiv art. 125 alin. (7) – (8) Codul fiscal).
Dacă persoana fizică a realizat în anul 2017 unul sau mai multe categorii de venituri dintre cele enumerate mai sus, iar suma depășește valoarea de 22.800 lei, persoana fizică va depune Declarația 600 și are în mod obligatoriu calitate de contribuabil la sistemul public de sănătate.
Suma de plată pentru contribuția la sănătate este în procent de 10% din salariul minim în anul 2018. Pentru întreg anul 2018 se datorează suma de 1.900 lei X 12 luni X 10% = 2.280 lei. Această sumă se achită în 4 rate egale în data de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru. Practic, până în data de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie și 25 decembrie se va achita câte o rată de 570 lei.
Pentru veniturile din activități independente (profesii libere, exercitarea unei meserii, activități de comerț și prestări servicii, drepturi de autor) persoanele fizice ce au realizat în anul 2018 venituri din această categorie au obligația să plătească contribuție la asigurările sociale – pensii având ca bază de calcul cel puțin salariul minim pe economie din anul 2018. Practic, aceste categorii de persoane au dreptul să își aleagă baza de calcul pentru contribuția la pensii, de la 1.900 lei în sus fără a fi plafonată superior. Procentul este de 25% din suma asigurată.
De exemplu, dacă o astfel de persoană se asigură pentru valoarea de 1.900 lei, salariul minim din anul 2018, va completa în Declarația 600 la rubrica asigurări sociale suma de 1.900 lei pentru fiecare din lunile anului 2018. Valoarea contribuției pe pensii pentru salariul de 1.900 lei per lună este de 1.900 X 12 X 25% = 5.700 lei corespunzătoare pentru întreg anul 2018. Plățile se pot face în 4 rate egale în data de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru. Practic, până în data de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie și 25 decembrie se va achita câte o rată de 1.425 lei.
Depunerea Declarației 600. Alte situații particulare:
- dacă în anul 2017 o persoană fizică nu este salariată și nici în anul 2018 nu este salariată și nu a realizat venituri dintre cele enumerate anterior, însă dorește să fie asigurată social, această persoană nu este obligată să depună Declarația 600, însă are dreptul să opteze pentru depunerea formularului ca să fie asigurată în anul 2018.
- o persoană fizică nu a realizat niciun fel de venituri extra salariale dintre cele enumerate anterior în anul 2017 și nu a depus Declarația 600 până în 31 ianuarie 2017. În anul 2018 realizează venituri dintre cele enumerate anterior într-un plafon mai mare de 22.800 lei. Aceasta are obligația ca în termen de 30 zile de la producerea evenimentului să depună Declarația 600.
- dacă o persoană fizică a depus deja Declarația 600, iar pe parcursul perioadei următoare apare un eveniment pentru care nu mai este obligată la plata asigurărilor sociale în această formă (închidere PFA, etc.), această persoană poate să depună Declarația 600 și să iasă din calitatea de salariat.
Iată ce spune Fiscul pe site-ul său despre acest formular. ”600 Declarație privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate (OPANAF 4140/2017). Formular. Se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează venituri asupra cărora se datorează contribuție de asigurări sociale și/sau contribuție de asigurări sociale de sănătate.
Declarația se poate depune direct la registratura organului fiscal, prin poștă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță, potrivit legii, până la data de 31 ianuarie inclusiv sau în termen de 30 de zile în cazul celor care încep o activitate în cursul anului”.
”Informațiile colectate sunt utilizate în procesul stabilirii și administrării contribuțiilor de asigurări sociale și a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice”, mai arată Fiscul.