„Putem confirma decesul unui cetățean american în Ucraina pe 17 martie”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat într-un comunicat.
Identitatea acestuia a fost confirmată de Anton Gerashenko, consillierul ministrului ucrainean de interne.
„Oferim cele mai sincere condoleanțe familiei pentru pierderea suferită. Din respect față de familie în această perioadă dificilă, nu avem alte comentarii”, a mai transmis Departamentul de stat al apărării.
James Whitney Hill, de 67 de ani, a fost ucis în urma atacurilor de artilerie grea asupra civililor neînarmați din oraș, relatează New York Times, scrie BBC.
Nu au fost date detalii despre circumstanțele morții acestuia. Însă joi a avut loc un atac devastator în Cernihiv. S-a tras asupra civililor neînarmați. Peste 50 de persoane au murit în atacul de la Cernihiv, potrivit parchetului general ucrainean.
Hill era în Ucraina din decembrie 2021, împreună cu prietenul său ucrainean, Ira, pentru a putea fi tratat la un spital local pentru scleroză multiplă.
În ultimele săptămâni, Hill a scris despre situația din Ucraina.
Într-o postare de la începutul săptămânii, luni, Hill scria că „am putea încerca o plecare mâine, dar mama lui Ira nu vrea. În fiecare zi sunt uciși oamenii care încearcă să fugă. Bombe cad în fiecare noapte. Este un risc în orice caz. Am wifi doar câteva ore pe zi. Avem suficientă mâncare pentru câteva zile”. Iar o zi mai târziu, a scris „Bombardamente puternice. Încă în viață”.