Denunţătorul spune că a vrut să se retragă din afacere, moment în care au început ameninţările: „Mi-a zis că... nici nu-mi imaginez cu cine m-am pus, nici nu-mi dau seama cu cine m-am pus şi mă vor distruge!".
Bărbatul susţine că din grupare fac parte Ovidiu Toma, patronul companiei Criptodata şi Bogdan Mărunţiş, finul lui Florian Coldea, şi el implicat în aceeaşi afacere cu monede virtuale.
„Ei au spus aşa... Deci noi venim cu investiţia de 10 milioane de euro şi într-o lună, două vrem să-i luăm înapoi! Păi de unde să-i luăm înapoi, am întrebat? Avem scheme şi aducem jucători! În momentul ăla eu am zis că e o păcăleală, e o ţeapă! Mi-au făcut schema de investiţie, după aceea am realizat că este o schemă infracţională!", a declarat denunțătorul în presă.