La finalul emisiunii de vineri, Rifai i-a transmis un mesaj „special” lui Ponta, în contextul știrii că acesta va reveni în clinica din Turcia pentru o nouă operație la genunchi.
„Pleacă din nou Victor Ponta în Turcia, l-a luat meniscul acum. (…) La întoarcerea din Turcia prima dată și-a dat o demisie, demisia din una din cele două funcții pe care le ocupa, s-a retras de la partid. Acum, la întoarcerea din serai? De această dată, domnule Victor Ponta, să mă anunțați când vă întoarceți că eu neapărat…cu rahat turcesc, ciubuc adică, cu ciubuc vă aștept aici, la Newsroom. (…) Și cu Tarkan, Sikidim Sikidim", a spus Denise Rifai.
Reamintim că Victor Ponta a „înțepat” de câte ori a putut postul patronat de Cozmin Gușă, afirmând că televiziunea are datorii neplătite la bugetul statului, relatează reportervirtual.ro. Ponta a mers chiar atât de departe încât să spună că nu va sta de vorba cu jurnaliștii de la instituțiile de presă cu datorii la stat.
Înregistrarea emisiunii poate fi urmărită la acest link – vineri 24 iulie – derulând la secvența 02:24:00.