„Vom avea însă o discuţie în coaliţie – mâine seară, după-amiază (vineri - n.red.) – o discuţie a coaliţiei în care vom încerca calea elegantă, calea firească în care vom spune colegilor din coaliţie că demisia elegantă, demisia de onoare a premierului Florin Cîţu va putea să rezolve mult mai simplu această situaţie de tensiune în care din păcate s-a ajuns”, a anunțat Dan Barna.
Despre a doua variantă, moțiunea de cenzură pregătită pentru căderea Guvernului Cîțu, Dan Barna spune că USR-PLUS are deja 80 de semnături ale parlamentarilor formațiunii, „restul îl vom obţine din parlamentarii opoziţiei, o parte de la AUR, sperăm să fie şi de la alţi colegi”.
„Avem numărul de semnături, cel puţin din discuţii, din declaraţiilor celor de la AUR sunt suficiente şi avem moţiunea pregătită”, a asigurat Barna, joi seară, la o televiziune de știri, potrivit ziare.com.
„Nu am negociat nimic cu AUR. Domnul Moşteanu a spus că avem o moţiune de cenzură pregătită (…), am deschis-o spre vot tuturor parlamentarilor. Au avut loc discuţii, eu nu am avut niciun fel de discuţii, cei de la AUR au spus că vor susţine această moţiune a USR PLUS. Dacă se întâmplă lucrul acesta, va fi foarte bine. Este o miză importantă ca această coaliţie să meargă mai departe cu un alt premier (…) Prea s-au obișnuit unii să spună că USR PLUS nu are nicio altă opțiune decât să spună sărut-mâna la PNL”, a comentat Dan Barna discuțiile USR-PLUS cu AUR din Parlament de joi.
Copreședintele USR-PLUS a mai spus și că ultima soluție este demisia din Guvern: „în cazul în care se va dovedi că premierul Cîțu are susținere în Parlament și moțiunea nu trece, miniștrii USR-PLUS vor demisiona din guvern”.