"O felicit pe Liz Truss pentru că a fost aleasă noul nostru lider şi îi vor oferi sprijinul meu noului nostru premier", a scris Patel în scrisoarea sa de demisie adresată premierului în exerciţiu Boris Johnson şi pe care a postat-o pe Twitter, relatează Reuters, preluat de Agerpres.
"Este decizia mea de a continua serviciul meu public pentru ţară şi pentru circumscripţia Withman în calitate de 'backbencher' (membru al Parlamentului britanic ce nu ocupă nicio funcţie guvernamentală), după ce Liz va prelua oficial funcţia de premier şi un nou ministru de interne va fi numit", a precizat Priti Patel.
Liz Truss va prelua funcţia de premier al Regatului Unit marţi, după ce va fi primită de regina Elisabeta a II-a la castelul Balmoral în Scoţia, unde va veni şi premierul în exerciţiu pentru a-i prezenta suveranei demisia.
Boris Johnson şi-a anunţat demisia în luna iulie, după ce rezistase mult timp în faţa contestatarilor din propriul partid şi scandalurilor eclipsate o perioadă de războiul început de Rusia împotriva Ucrainei pe 24 februarie, remarcându-se de atunci prin susţinerea fermă faţă de Kiev, mai ales prin ajutorul militar oferit.