Delegația României la Jocurile Olimpice Beijing 2022 a primit astăzi confirmarea primului caz pozitiv la COVID-19.
Testat înaintea plecării spre China și declarat negativ, antrenorul lotului olimpic de sanie Ioan Apostol a fost testat zilnic în Satul Olimpic de la Yanqing alături de întreaga Echipă Olimpică a României.
Testul din 1 februarie a fost confirmat pozitiv astăzi (2 februarie), iar antrenorul român se va supune izolării conform regulamentelor Comitetului de Organizare al JO Beijing 2022.
Ceilalți membrii ai Team Romania, ca toți participanții la Jocurile Olimpice, vor fi testați zilnic.