DEFINITIVAT 2014. "Din totalul de 9.196 candidaţi prezenţi la proba scrisă, 60,62% au promovat. Rata de promovare este superioară cu aproape 13 procente celei de anul trecut (înainte de contestaţii) - 47,83%", precizează MEN, citat de MEDIAFAX.
Nota minimă de promovare a examenului este 8, după ce MEN a decis, anul trecut, mărirea acesteia cu un punct.
Cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţul Cluj (72,57), iar cel mai scăzut, în Maramureş şi Giurgiu (47,62).